În 2021, 26 de Adunări Generale ale Acționarilor s-au desfășurat în mediul online, potrivit eVote, companie antreprenorială românească care a implementat primul sistem online de participare la adunările generale ale acționarilor din România. Dintre cele opt companii care au ales să desfășoare adunările în acest format, șase s-au listat în ultimii doi ani.
„Faptul că șase companii listate la BVB în ultimii doi ani au ales să implementeze soluția eVote pentru Adunările Generale ale Acționarilor, ne arată că schimbarea pe piața de capital din România vine din partea noii generații de antreprenori. Ne bucurăm că aceștia au înțeles că modul de organizare al adunărilor trebuie să fie unul simplu, transparent și mai ales, eficient. Având în vedere noile tendințe la nivel mondial în ceea ce privește activitatea companiilor din perspectiva obiectivelor de mediu, social și de guvernanță corporativă, ne așteptăm ca tot mai mulți emitenți să acceseze acest tip de adunări realizate în format electronic. Avantajele sunt multiple, de la costurile reduse pentru consumabile și resurse umane necesare, guvernanță corporativă și sistem auditat, la lipsa erorilor umane în numărarea voturilor și a cvorumului. Oferind acționarilor un astfel de serviciu este și o formă de respect deoarece le este pusă la dispoziție cea mai simplă cale de a fi prezenți în viața companiei în contextul acestor vremuri pandemice,” a spus Mihai Chișu, cofondator și CEO al eVote.
Pe parcursul anului 2021, prin intermediul eVote au fost organizate 26 de Adunări Generale ale Acționarilor pentru companiile One United Properties, Bittnet, 2Performant, Holde Agri Invest, Norofert, Safetech Innovations, Teraplast și TTS, fiind exprimate în total 34.300 de voturi. Din punctul de vedere al cantității, în cadrul unei singure AGA au fost peste 200 de voturi exprimate electronic, iar cea mai mare prezență la vot a unei AGA – online și fizic – a depășit cifra de 300 de participanți.
Citește și:
Compania se așteaptă ca tot mai mulți emitenți să implementeze acest sistem de organizare a Adunărilor Generale a Acționarilor în 2022, pe fondul presiunii tot mai crescute din partea investitorilor care își doresc să fie implicați în companii care promovează corectitudinea, transparența și responsabilitatea față de toți acționarii – mici, medii sau mari. Totodată, eVote și-a dovedit din plin utilitatea mai ales în perioada de criză sanitară provocată de pandemia de COVID-19, când participarea fizică la astfel de Adunări a fost limitată.
Platforma eVote reprezintă o componentă importantă și din perspectiva politicilor de mediu pe care tot mai multe companii trebuie să le implementeze în viitorul apropiat. Companiile care au utilizat în 2021 soluția eVote au redus semnificativ consumul de hârtie, acest lucru conducând și la scăderea riscurilor de eroare pentru buletinele de vot.
Citește și:
eVote este o platformă dezvoltată de trei antreprenori români, specialiști ai pieței de capital și domeniului IT - Mihai Chișu, Bogdan Iliescu și Ionuț Albu. Prin eVote, acționarii unei companii listate la Bursa de Valori București pot participa și vota online, dar și prin prezență fizică la Adunările Generale organizate de acestea.
Astfel, tot ce înseamnă activitatea unei astfel de adunări – exprimare vot în avans sau în direct, urmărire în direct prin sistem video-audio a adunării, adresare întrebări către companie în timp real se poate face prin intermediul platformei. Acționarul trebuie doar să se înregistreze în platformă și să aibă un dispozitiv, precum calculator, tabletă sau telefon cu o conexiune bună la internet. Totodată, acționarul poate participa și fizic la adunare, dar votul și-l poate exprima electronic, fără a mai fi nevoie să treacă prin toate procedurile administrative împovărătoare specifice acestor adunări.
Citește și:
eVote este o aplicație dezvoltată de către Governance Partners, companie fondată în anul 2018 prin asocierea unor specialiști din domeniul piețelor de capital și ai domeniului IT. Aplicația este prima dintr-un șir de programe IT care își propun să modernizeze tehnologic modul de interacțiune al investitorilor cu principalele instituții ale pieței de capital pentru o mai simplă și rapidă coordonare.