Două bănci importante din România au anunțat recent că sunt parte dintr-un proiect pilot desfășurat la nivelul industriei bancare, coordonat de Asociația Română a Băncilor (ARB), în parteneriat cu Direcția Generale pentru Evidența Persoanelor (DGEP) pentru actualizarea automată a datelor personale.

Astfel, ING Bank România preia în mod automat datele din buletin ale clienților noi cu cetățenie română, direct din Registrul Național de Evidență a Persoanelor (R.N.E.P.), în momentul deschiderii unui cont în unitățile băncii.

În acest fel, procesul de cunoaștere a clientelei devine mai simplu și mai rapid, în condiții depline de siguranță, iar calitatea datelor este garantată. În plus, procesul devine mai sustenabil, nefiind nevoie să se mai păstreze copia buletinului pe hârtie.

În cursul anului următor, validarea automată a datelor va fi aplicabilă și la deschiderea de conturi ING online, prin aplicația ING Home’Bank.

„La ING, credem că prima opțiune trebuie să fie mereu cea digitală, ori de câte ori acest lucru este posibil. Digitalizarea serviciilor bancare se poate face însă doar până la un punct, fără colaborarea autorităților și a instituțiilor statului. De aceea, acest parteneriat cu Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor este foarte important pentru noi, pentru că deschide ușa pentru o serie de acțiuni care credem ca vor îmbunătăți semnificativ experiența clienților. Iar noi chiar vrem să aducem cea mai bună experiență de pe piață clienților noștri. Prin această primă integrare, le oferim clienților noi o experiență și mai bună și un nivel sporit de acuratețe în preluarea datelor din actul de identitate în sistemul băncii. În același timp, optimizăm consumul de resurse, indiferent dacă vorbim despre timp, hârtie sau drumuri la bancă”, a spus Roxana Petria, Tribe Lead Customer Engagement, ING.

Urmând feedbackul furnizat de clienți, ING aduce și una dintre cele mai așteptate automatizări, estimată pentru a doua jumătate a anului viitor: cea privind actualizarea datelor. Banca va putea interoga online modificările cărților de identitate ale clienților, disponibile în baza de date a D.G.E.P., și va putea astfel să opereze actualizarea acestor date, fără asistența clienților.

Această conlucrare susține efortul Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor pentru automatizarea și creșterea nivelului de comunicare între sistemele informatice administrate de către D.G.E.P. din cadrul M.A.I. și cele administrate de alte instituții, atât publice, cât și private, concomitent cu creșterea nivelului de digitalizare a serviciilor furnizate către cetățeni, în scopul simplificării și debirocratizării activităților.

+

Și Banca Transilvania face parte din proiectul pilot.

Într-o primă etapă, proiectul a constat în preluarea de către bancă a datelor cărților de identitate ale unor clienți existenți, din Registrul Național de Evidență a Persoanelor, pentru a actualiza informațiile respective în baza de date BT.

Până acum au fost actualizate cu succes de Banca Transilvania informațiile a peste 80.000 de clienți persoane fizice.

Etapa următoare va începe anul viitor și va consta în verificarea și actualizarea datelor personale ale clienților, prin verificarea online, instant, la Registrul Național de Evidență a Persoanelor, așa încât aceștia nu mai trebuie să vină la bancă pentru actualizarea datelor din cărțile de identitate.

Verificările datelor clienților se vor realiza începând cu anul viitor:

  • La deschiderea contului, indiferent de canalul ales de client – atât în una dintre agențiile Băncii Transilvania, cât și online;
  • În mod recurent, cum ar fi la expirarea cărții de identitate, fără a mai fi necesar ca modificările să fie anunțate/actualizate la bancă de către clienți.

Peste 450.000 de persoane au devenit clienți BT în primele zece luni ale anului.

+

Un pas important în digitalizare și în interacțiune oricărui utilizator cu instituțiile statului sau cu cele private va fi odată cu introducerea cărții electronice de identitate (CEI) despre care am scris aici.

Mai avem ceva de așteptat pentru că CEI este blocat în acest moment, pentru că la Imprimeria Naţională sunt încă în derulare proceduri de achiziţie publică, deși ele au început de anul trecut.