Numărul de clienți persoane fizice care au ales Raiffeisen Bank în primul semestru al anului a crescut cu peste 35%, comparativ cu perioada similară din 2024, și 85% dintre noii clienți au preferat experiența de înrolare digitală. Totodată, banca a continuat să facă planificarea financiară mai accesibilă pentru toți clienții, venind cu soluții flexibile și adaptate cerințelor actuale ale pieței.
Câte credite a oferit banca în prima jumătate a anului?
Atât creditarea cât și economisirea au urmat un trend ascendent, semn că soluțiile oferite răspund nevoilor reale a clienților. În primul semestru din 2025, Raiffeisen Bank a înregistrat creșteri pe toate segmentele de clientelă. Creditele nete au ajuns la 45,9 miliarde RON (+12% an la an).