„IMM-urile sunt tradițional sub o presiune a finanțării. World Economic Forum spune că peste 90 % din IMM-urile din întreaga lume sunt subfinanțate. Și Europa nu face neapărat notă discordantă în chestia asta. România și estul Europei are niște procente mari de companii care nu au acces la finanțare bancară. Iar acest lucru provine din faptul că IMM-urile sunt entități dinamice și există un nivel de risc destul de mare care vine și din structurile de business pe care le folosesc, cum ar fi SRL-urile.”

Din cauza acestor elemente, de cele mai multe ori aceste companii nu reușesc să obțină finanțări de la bănci și, din nevoia de lichiditate, recurg la tot felul de metode, iau un credit de nevoi personale și duc bani în companie. În unele cazuri antreprenorii confundă firma cu buzunarul propriu și fac interacțiuni de cash, iar atunci când o bancă vede astfel de lucruri le consideră toxice, prin urmare nefinanțabil. Evident, în afara acestor aspecte, mai sunt și multe alte elemente pentru care IMM-urile nu găsesc finanțare de la bănci, nu au active pentru a le folosi ca și colaterale etc.

„Dar de ce nu fac, domnule, băncile mai mult pentru IMM-uri? Pentru că este aproape imposibil. În realitate, modelul bancar presupune să folosești banii deponenților. Ceea ce înseamnă că un câine de pază, care este reglementatorul, trebuie să stabilească niște reguli ale jocului, astfel încât banca să plaseze acele disponibilități bănești în credite care să fie recuperabile. Nu pot să piardă. Și IMM-urile nu fac din parte din această categorie, motiv pentru care singura opțiune pentru aceste organizații și, pentru bănci în egală măsură, este să înceapă să includă foarte multă inovație și să se orienteze spre date.”

Datele „dărâmă” paradigmele

Dovada că trăim în vremuri cu multe provocări și oportunități este faptul că, potrivit CEO-ului iFactor, 90% din datele noastre au fost create în ultimele 18 luni, un fenomen nemaiîntâlnit în istorie.