La un an și jumătate de la preluarea de către grupul Bittnet, compania ITPrepared devine Optimizor, companie din România specializată în livrarea serviciilor gestionate și integrate în domeniul IT, specializată în consiliere privind implementarea de tehnologii digitale și disruptive.

Prin modelul personalizat de lucru și prin varietatea soluțiilor, tipul de servicii la cerere „managed servicies”, pe care Optimizor îl oferă companiilor în căutare de asistență IT, reprezintă un sistem inovativ, cu răspuns rapid și costuri optimizate. Și, totodată, o adaptare și o actualizare la o piață în care angajarea, păstrarea și perfecționarea specialiștilor IT interni pot fi provocări reale pentru companii. Atât din punct de vedere al costurilor și bugetelor alocate, inclusiv pentru cursuri de formare continuă, cât și al timpului destinat rezolvării de probleme tehnice.

În plus, compania își propune, prin componenta sa de educație, schimbarea mentalității industriei IT din România prin introducerea modelului internațional de servicii IT gestionate.

Realitatea din domeniul IT este una dificilă. Conform INS și studiului „Impactul industriei de software și servicii IT în economia României, 2020”, realizat de Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS), România se confruntă anual cu un deficit de 15.000 - 20.000 de IT-iști, care se tot adâncește, în timp ce facultățile de profil nu pot livra mai mult de aproximativ 8000 de absolvenți pe an. Tot aici intervine și problema migrației, pentru că mulți dintre specialiști fie sunt greu de păstrat într-o companie, fie aleg să lucreze în afara țării.

CITEȘTE ȘI: Bittnet a preluat oficial 2Net Computer

Această situație impune găsirea unei strategii inteligente, care să vină în întâmpinarea problemelor tehnice ale companiilor din România, iar Optimizor le oferă acestora servicii IT personalizate și eficiente. Printre acestea se numără acces la serviciile unei echipe de IT formată din specialiști cu experiență pe piețe competitive (precum SUA), acces la cele mai noi tehnologii (procese IT, aplicații, soluții de stocare, desktop și comunicații, mobilitate etc), răspuns rapid și asistență (helpdesk, asistență tehnică), acces la achiziţionarea licențelor, implementarea infrastructurii IT, monitorizarea rețelei, garanția securității informațiilor și recuperarea acestora în situații de urgență, acces la training-uri de specialitate.

 „Optimizor simbolizează două lucruri, ambele cu rădăcina în cuvântul optim: optimizarea proceselor  și a experienței generale legate de managed services în IT, împreună cu nevoia mereu prezentă de optimizare a utilizării resurselor. Ne dorim să schimbăm mentalitatea industriei în ceea ce privește managed services în IT, venind în întâmpinarea clienților noștri cu cele mai recente tehnologii disponibile, o echipă prietenoasă și o modalitate de raportare inovatoare”, menționează Alexandru Ana, CEO și cofondator Optimizor.

Potrivit studiului realizat de ANIS, acest domeniu rămâne unul foarte competitiv, performant și rezilient, inclusiv în perioade de crize. Cu a doua cea mai mare contribuție la exporturile totale de servicii ale României și cu 12,8 miliarde de euro producție economică internă, industria de software și servicii IT (SW&IT) în România este „starul sectorului de informații și comunicații”, ce reprezintă cca. 7% din PIB. Industria SW&IT contribuie în medie de trei ori mai mult la creșterea reală a PIB-ului, comparativ cu ponderea sa în PIB.

Fiecare 1 euro producție SW&IT generează circa 0,7 euro de contribuție directă în PIB, în timp ce media națională este de <0,5 euro. De asemenea, 270 mii locuri de muncă create în economia națională și fiecare 10 angajați din industria de software și servicii IT susțin alte cca. 10,5 locuri de muncă în economia națională, se arată în raportul menționat. Industria de software și servicii IT a avut, în perioada 2014-2019, o creștere medie anuală reală semnificativă (cca. 15%), cu mult peste creșterea reală a economiei naționale. Similar, în perioada economică marcată de efectele pandemiei de COVID-19, industria de software și servicii IT, precum și macro-sectorul Informații și comunicații per ansamblu, au păstrat o rată de creștere accelerată.

CITEȘTE ȘI: Afacerile industriei de software din România vor atinge un nivel record de 11 miliarde de euro în 2022

Conform ANIS, această industrie a avut în perioada 2015-2020 cea mai ridicată rată de creștere a numărului de angajați, situându-se în Top 5 industrii angajatoare și, potrivit BestJobs, 2022 a fost anul recordurilor în recrutare, cu peste 400.000 de locuri de muncă disponibile pe platforma de recrutare online. Domeniile cu cele mai multe oferte de angajare și cu cele mai multe angajări au fost Vânzări, IT /Telecom, Inginerie, Financiar /Contabilitate și Producție /Logistică. 

În ciuda acestor premise atractive de creștere, inclusiv a cererii de forță de muncă din sectorul Tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC) și din industria SW&IT, cu peste 20.000 de locuri noi de muncă, există un deficit tot mai mare de personal, peste 10.000 de specialiști TIC noi, în ceea ce privește cererea versus oferta anuală.

Potrivit unui sondaj realizat de Loginro în rândul companiilor din tech, în 2022 piața de IT din România se confruntă cu un deficit de aproximativ 25.000 de profesioniști în domeniu, cu 10.000 mai mult decât în 2019. Acest deficit de specialiști, după cum subliniază și BestJobs, rămâne în continuare o problemă și o provocare pentru 2023 în domeniile IT, Sănătate și Tehnic.

În acest context, Optimizor răspunde acestor dificultăți cu care se confruntă companiile mici, mijlocii sau mari în căutare de specialiști IT. Cu o echipă formată din specialiști cu pregătire continuă în cele mai noi tehnologii, Optimizor acoperă fie nevoile integrale de servicii IT ale unei companii, fie doar anumite sectoare.

Foto: Pexels