Banca Transilvania lansează Premium Banking, segment de business care vine cu servicii dedicate persoanelor cu economii sau investiții între 75.000 și 200.000 de euro la bancă și în companiile grupului financiar BT, respectiv cu venituri lunare de cel puțin 10.000 de lei, primite în cont BT.
Premium Banking se adresează pentru început exclusiv clienților din București, iar începând cu anul viitor va fi disponibil în zonele din țară în care sunt cei mai mulți clienți BT cu acest profil.
„Businessul de Private Banking BT s-a consolidat de la an la an, atât ca număr de clienţi, cât şi ca valoare a activelor. Creșterile vin din rândul clienților noștri, precum și din exterior, de la persoane care urmăresc diversificare și aleg Banca Transilvania. Prin lansarea segmentului de business Premium Banking le propunem clienților o abordare personalizată și un parcurs financiar care să ducă la Private Banking”, a spus Oana Ilaș, Director General Adjunct Retail Banking, Banca Transilvania.
De asemenea, Banca Transilvania modifică pragul de încadrare în nișa Private Banking, de la 100.000 de euro la 200.000 de euro. BT are acum aproape 4.500 de astfel de clienți, cu economii și investiții de peste 2 miliarde de euro.
Citește și:
„Profilul investițional al clienților noștri de Private Banking s-a modificat semnificativ în ultimii ani, inclusiv datorită opțiunilor de investiții ale Grupului BT. Am remarcat că preferința pentru instrumentele de economisire s-a mutat de la depozite și titluri de stat către produse alternative, cum sunt fondurile de investiții și piața de capital românească și internațională. 1 din 3 clienți Private Banking are cont pe piața de capital, prin intermediul BT Capital Partners. Segmentul Premium Banking a venit natural în portofoliul Băncii Transilvania. Credem mult în abordarea personalizată, cu produse complementare, iar pentru clienții Premium Banking am construit o echipă de profesioniști cu competențe specifice”, a menționat și Anca Crăciun, Director Private Banking, Banca Transilvania.
Clienții Private Banking și Premium Banking au manager de cont dedicat, produse și servicii personalizate, cotații preferențiale, soluții financiare rapide, precum și opțiuni pentru operațiuni bancare la distanță.
Citește și:
Două sedii BT, în București și Cluj-Napoca, sunt destinate colaborării cu clienții Private Banking, iar servicii exclusive sunt disponibile și în Brașov, Constanța, Iași, Oradea, Sibiu, Timişoara și Târgu Mureș. Clienții Premium Banking au la dispoziție patru sedii BT în București.
Aproape 90% din clienții Private Banking sunt digitalizați, folosind cel puțin o aplicație BT.