Creșterea creditării a fost susținută atât de segmentul companiilor, unde soldul a avansat cu 16,5% an la an, cât și de segmentul retail, care a înregistrat o creștere de 8,0%, a anunțat BRD Groupe Société Générale.
Rezultatele au fost obținute într-un context caracterizat de presiuni macroeconomice, incertitudine geopolitică, inflație persistent ridicată și o povară fiscală în creștere.
Creditele BRD au ajuns la 58,3 miliarde de lei

Creditele nete în sold, inclusiv finanțările prin leasing, au ajuns la 58,3 miliarde de lei la finalul lunii iunie 2026, în creștere cu 11,6% față de aceeași perioadă a anului anterior. Creanțele din leasing financiar au avansat cu 1,6% an la an.


