AROBS Transilvania Software l-a numit pe Bogdan Ciungradi în funcția de Director Financiar (CFO) la nivelul grupului.

Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS, spune că etapa de creștere în care se află compania impune consolidarea departamentului financiar, mai ales că tranzacțiile de M&A din ultima perioadă au condus la diversificarea activității.

„Grupul nostru este implicat activ pe mai multe planuri, atât la nivelul industriilor, produselor și serviciilor software furnizate, cât și al numărului țărilor în care activăm, care a ajuns în prezent la nouă. Având în vedere multitudinea de beneficii, dar și provocări aduse de companiile care au devenit parte din AROBS, precum și perspectiva altor tranzacții viitoare, ne bucurăm că am reușit să ne consolidăm departamentul financiar prin cooptarea unui CFO cu experiență notabilă în domeniu. Bogdan întrunește toate calitățile pe care ni le doream pentru această poziție, astfel că îi urăm bun-venit în familia AROBS și avem convingerea că venirea sa ne va sprijini în această etapă de dezvoltare a grupului”, a mai spus Voicu Oprean.

Cine este Bogdan Ciungradi?

Cu o experiență de 25 de ani în domeniul financiar și operațional, Bogdan Ciungradi a deținut, de-a lungul timpului, diverse poziții de conducere în companii precum Noriel Group, Țiriac Imobiliare, Siveco România și Flanco. A urmat programul ACCA (the Association of Chartered Certified Accountants).

Înainte de a se alătura AROBS, Bogdan Ciungradi a ocupat funcția de CEO al Noriel Group. În cadrul pozițiilor de conducere ocupate în companiile Flanco, Siveco și Noriel, a coordonat relația cu investitorii – în mare majoritate fonduri de investiții, precum și procesele de guvernanță corporativă.

„Grupul AROBS este una dintre cele mai dinamice entități din domeniul tehnologiei în România și îmi doresc să contribui, alături de colegii mei, la implementarea eficientă a strategiei de dezvoltare a Grupului, păstrând atât spiritul antreprenorial, cât și consolidând procesele de guvernanță corporativă”, a menționat și Bogdan Ciungradi, CFO al AROBS Transilvania Software.

În calitate de CFO al AROBS, Bogdan Ciungradi va fi responsabil de coordonarea activității departamentului financiar și eficientizarea operațiunilor în vederea stimulării performanței financiare la nivel de grup.

Totodată, acesta va fi implicat în procesul privind transferul acțiunilor AROBS pe Piața Principală a Bursei de Valori București, un obiectiv pe care compania urmărește să-l atingă anul acesta.

+

Începând cu a doua jumătate a anului 2021 și până în prezent, AROBS a desfășurat o campanie intensă de M&A prin achiziționarea companiilor Berg Software, AROBS Engineering (fosta linie de business și echipă Enea Software Development Services), grupul Nordlogic, Centrul de Soft GPS România și SYDERAL Polska, precum și demararea includerii în grup a celor două entități din Republica Moldova, AROBS Software și AROBS TrackGPS.

CITEȘTE ȘI: AROBS plănuiește să devină cea mai importantă companie de tehnologie din lume

AROBS Transilvania Software este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 6 decembrie 2021. Compania are în prezent o capitalizare de piață de aproximativ 865 milioane de lei.

+

AROBS Transilvania Software furnizează servicii și soluții software în diverse industrii, cu aproximativ 70 de parteneri din cadrul diviziei Software Services prezenți în Europa și America.

Peste 11.000 de clienți din Europa și Asia folosesc produsele software ale companiei.

AROBS este prezentă în 11 locații din România și nouă din străinătate, iar peste 950 de specialiști și colaboratori construiesc soluții pentru automotive, embedded, life sciences, travel, IoT, fintech și enterprise.