Ce spune BNR despre riscurile unui atac cibernetic?

Comitetul European pentru Risc Sistemic (CERS) a publicat Avertismentul CERS/2026/3 privind riscurile cibernetice sistemice generate de modelele de inteligență artificială de frontieră. Documentul arată că aceste modele pot spori viteza, amploarea și gradul de sofisticare a atacurilor cibernetice și pot modifica structural profilul de risc al sistemului financiar european. La elaborarea analizei tehnice care fundamentează avertismentul din perspectiva stabilității financiare au participat și experți ai Băncii Naționale a României. Avertismentul este un instrument preventiv de politică macroprudențială, adresat autorităților și instituțiilor financiare în vederea consolidării rezilienței. Acesta nu anunță producerea unui incident și nu anticipează inevitabilitatea unui blocaj sistemic a sectorului financiar. Identificarea și comunicarea din timp a riscurilor reprezintă o condiție pentru prevenirea acestora și pentru limitarea efectelor potențiale.

Director BNR, către băncile care adoptă AI: Riscul cibernetic nu mai este o întrebare de „dacă”, ci de „când”

Ce face BNR ca să monitorizezr riscurile cibernetice?

Preocuparea pentru aceste riscuri nu este una recentă. BNR monitorizează permanent riscurile operaționale și cibernetice prin supravegherea instituțiilor de credit și a infrastructurilor pieței financiare, analiza incidentelor raportate, misiuni de evaluare, chestionare și analize tematice privind digitalizarea și utilizarea inteligenței artificiale. Instrumentele folosite includ atât exerciții de testare la stres a sectorului bancar din perspectiva riscului cibernetic, cât și, distinct, teste avansate de reziliență cibernetică. Aceste din urmă teste sunt efectuate cu regularitate, încă din 2024, de infrastructurile pieței financiare și de instituțiile de credit sistemice la nivel național și simulează tehnicile utilizate de atacatori avansați. Cel mai recent exercițiu nu a evidențiat vulnerabilități operaționale semnificative la nivelul entităților evaluate, instituțiile de credit fiind, în general, pregătite să activeze planurile de continuitate a activității și procedurile de gestionare a crizelor.