Banca Transilvania a lansat un card care „cântă” la fiecare plată

Cardul digital animat BT Visa UNTOLD din aplicația BT Pay vine cu un design nou, inspirat de tematica UNTOLD 2026, A New Journey. Grifonul, simbolul acestei ediții a festivalului, este elementul central al cardului, sugerând dorința de explorare, dar și magia unui nou capitol pentru comunitatea UNTOLD.

Pentru persoanele care au deja un astfel de card digital, actualizarea designului este realizată automat în BT Pay, în această săptămână. Ediția 2026 continuă seria cardurilor tematice Visa UNTOLD, colecție care a cuprins până acum următoarele personaje: Pasărea Colibri (în 2025), Mama Natură (în 2024) și Light Phoenix (în 2023).  

Fiecare plată sau transfer realizat cu BT Visa UNTOLD este însoțit de un efect sonor care amintește, de asemenea, de atmosfera festivalului.