„Educatia reprezinta una dintre prioritatile ANIS la nivel national, un segment in care noi ne implicam cu toate resursele, stiind ca performanta industriei romanesti de tehnologie este strans legata de rezultatele sistemului educational. Aflat la a doua editie, programul Bursele ANIS cunoaste deja un real succes, drept dovada numarul mare de proiecte inscrise in competitie, si ne propunem sa-l dezvoltam pe termen lung, sa-l transformam intr-un exemplu de colaborare dintre companii si mediul academic”, a declarat Gabriela Mechea, Director Executiv, ANIS.
La aceasta editie au fost inscrise 27 de proiecte, 12 dintre acestea fiind numite castigatoare, iar candidatii au fost premiati cu cate 5.000 de euro.
Initiativa Bursele ANIS a fost sustinuta la aceasta editie de 9 dintre cele mai puternice companii IT din Romania, organizatii implicate activ in dezvoltarea calitatii sistemului educational romanesc: Adobe Systems Romania, Atos, Bitdefender, Cornerstone Technologies, Deutche Bank Global Technology, Endava Romania, Enea Services Romania, Qualitance QBS, Wipro Technologies.