În lunile de vară, s-a observat o dinamică excepțională atât a activității de bugetare și revizuire a proiecțiilor financiare, cât și a prețurilor și politicilor comerciale.

Având presiuni pe costuri, dar și din perspectiva modificărilor fiscale prevăzute pentru perioada următoare, IMM-urile își actualizează strategia de personal, extind scenariile multiple pe toate palierele importante din business, de la aprovizionare și supply-chain până la canalele de vânzare, cu obiectivul major de a-și securiza afacerea, de a evita discontinuități în fluxurile principale și cu tendința de a crea rezerve pentru 2023, un an care pare tot mai incert, potrivit unui studiu realizat în luna august de către Trusted Advisor.

Astfel, bugetele au crescut, în cursul anului acesta, cu peste 25% față de valoarea inițială bugetată, în mod deosebit în ceea ce privește salariile și beneficiile salariale, confirmă 64% din respondenți. Studiul mai relevă faptul că bugetele au crescut și când vine vorba despre utilități și cheltuieli de regie, marketing, transporturi și logistică, materii prime și costul produselor comercializate. În același timp, 12%  dintre respondenți raportează creșteri la alte categorii bugetare, precum „Servicii terți" sau „Cheltuieli financiare" (pierderi curs valutar, dobânzi).

„Dacă în urmă cu zece ani, IMM-urile și antreprenorii erau atenți la cifre atât cât era necesar, pentru taxe și impozite sau finanțare bancară, observăm că avem mai multă grijă de capitalizarea firmelor, că începem să planificăm etapele următoare, fie că vorbim despre transfer de business, către generația următoare sau exit, parteneriate M&A, finanțare prin acces la fonduri nerambursabile, investitori sau listare”, adaugă Ioana Arsenie, board advisor și fondatoarea Trusted Advisor.

Arsenie mai consideră că, față de criză financiară anterioară, IMM-urile sunt mai pregătite din punct devedere al abilități de management, pentru că au fost atrași atât consultanți, cât și parteneri în board, iar modul în care se fac lucrurile este mai analitic, deci mai puțîn intuitiv, și mai conectat cu o strategie pe termen mediu și lung.

Foto: Dreamstime