Alpha Bank Romania lansează funcția de verificare a identității beneficiarului plăților efectuate prin online banking prin aderarea la Serviciul Afișare Nume Beneficiar (SANB), pus la dispoziție de Transfond.

Funcția este disponibilă pentru toți utilizatorii Alpha Online Banking, atât persoane fizice, cât și persoanelor juridice 24/7, 365 de zile pe an, pentru plățile în lei.

Astfel, la inițierea plăților în lei către beneficiari având conturile la băncile participante la SANB (Lista băncilor care oferă SANB.pdf -transfond.ro), utilizatorilor li se va afișa, în baza codului IBAN introdus, informații verificate, cu privire la identitatea beneficiarului - în cazul în care plata este efectuată către o persoană, respectiv o parte din denumirea companiei și forma de organizare (S.R.L., S.A. etc.) - în cazul plăților către persoane juridice.

„Prin aderarea la Serviciul Afișare Nume Beneficiar (SANB) introducem un nou element de verificare pentru plățile efectuate prin Alpha Online Banking, în scopul de a asigura confortul și încrederea clienților în plățile efectuate. Acest serviciu este și mai valoros în contextul în care am introdus recent plățile instant și tranzacțiile se efectuează în timp real. Suntem bucuroși să fim între primele bănci din România care oferă acest serviciu și asta demonstrează încă o dată angajamentul de a le oferi clienților noștri soluții complete de banking pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor serviciilor noastre digitale”, a spusFlorin Brănici, Director Digital Banking și Canale Alternative, Alpha Bank Romania.

Pentru a accesa această funcționalitate de pe telefon trebuie să descărcați ultima versiune (2.4.63) a aplicației Alpha Online Banking pentru IOS sau Android, iar pentru acces de pe calculator sau tabletă trebuie sa utilizați un browser web.

„SANB minimizează riscul potențial ca un infractor cibernetic să solicite plătitorului (prin email, sms, etc.), în numele unor beneficiari cunoscuți de plătitor (furnizori de utilități, furnizori de servicii sau de bunuri), plata unor facturi, prin indicarea unor coduri IBAN proprii (diferite de cele ale beneficiarilor îndreptățiți). Astfel, unii plătitori pot să urmeze aceste instrucțiuni și să plătească în contul indicat, considerându-l legitim. SANB oferă plătitorului certitudinea că fondurile ajung la destinația potrivită, prin indicarea automată a unor elemente ce confirmă numele beneficiarului. Salutăm participarea Alpha Bank la SANB și suntem convinși că toate băncile vor adera într-un interval de timp cât mai scurt la acest serviciu, colaborând pentru furnizarea în piață a unui mediu de plată cât mai sigur”, a menționat și Răzvan Faer, Șef Departament Dezvoltare Transfond.

Până în prezent, în afară de Alpha Bank, serviciul mai este oferit și de Libra Internet Bank, ING Bank Romania, CEC Bank și First Bank.