ZebraPay, operatorul rețelei de stații de plată SelfPay, anunță rezultatele financiare pentru 2021. Cu un volum de tranzacții cu 39% mai mare față de 2020, ZebraPay a ajuns la un profit brut cu 20,15% mai mare față de primul an pandemic (5,414 milioane de lei).

„Anul 2022 aduce rezultate pozitive, peste cele prognozate în planul de afaceri al companiei și în linie cu evoluția din ultimii ani. Această perioadă a fost caracterizată, în principal, de eforturile de creștere și eficientizare a rețelei naționale de stații de plată și de implementarea de noi servicii cu valoare adăugată pentru clienții noștri. În ceea ce privește rețeaua națională de stații de plată, eforturile sunt concentrate și în 2022 pe extinderea rețelei, în principal în magazine de proximitate”, precizează Adrian Badea, CEO ZebraPay.

Mai mult, valoarea totală a tranzacțiilor procesate în 2021 s-a ridicat la 126,955 milioane de lei, în creștere cu 12,76% față de anul precedent, în timp ce cifra de afaceri netă a companiei a atins 121,8 milioane de lei, în creștere cu 11,46% peste cea din 2020.

Anul 2021 a fost, de asemenea, primul din istoria ZebraPay în care a acordat dividente investitorilor. Mai exact, compania a acordat anul trecut dividende în numerar în valoare de 3,07 milioane de lei (din rezultatul aferent anului 2020), după o perioada de 10 ani în care dezvoltarea acesteia a fost susținută doar din fluxul de numerar generat de companie și din finanțarea acordată de acționari.

Care au fost pilonii dezvoltării ZebraPay în 2021?

Potrivit companiei, principalele elemente care au contribuit la dezvoltarea sa pe parcursul anului trecut au fost emisiunea de obligațiuni (în valoare de 3 milioane de euro), admiterea la tranzacționare la Bursa de Valori București (BVB) și dezvoltarea aplicației mobile SelfPay Now. 

Mai mult, angajarea de experți și începerea demersurilor din perspectivă legală, tehnică și de business pentru extinderea internațională a business-ului, prin intermediul rețelelor de stații de plată și prin aplicația mobilă SelfPay Now, au fost alți factori importanți în dezvoltarea companiei, în plus față de finanțarea bancară în valoare de 1,2 milioane de euro pe care ZibraPay a obținut-o sub forma unui credit de investiții.

„Ne-am concentrat eforturile către proiectul de dezvoltare a Mobile Wallet-ului SelfPay Now prin care am adus o funcționalitate nouă, unică pe piața europeană: alimentarea cu numerar la stațiile de plată SelfPay instant a oricărui card din România. Aplicația este pusă la dispoziția publicului larg din luna februarie 2022, iar rezultatele obținute până în prezent sunt foarte promițătoare. În vederea extinderii internaționale, am început colaborarea încă de anul trecut cu experți în business development din Irlanda și Spania și am demarat în paralel procedurile legale și de analiză de piață pentru a pregăti lansarea în aceste țări și nu numai”, mai explică Adrian Badea, CEO-ul ZebraPay.

În 2022, ZebraPay plănuiește creșterea accelerată a numărului de stații de plată până la aproximativ 9.000 de terminale, față de 6.300, cifră atinsă la sfârșitul lui 2021, potrivit companiei. Până la jumătatea lunii aprilie, rețeaua de stații de plată a depășit deja numărul de 7.200 de unități.

Înființată în 2009, ZebraPay este o companie care își propune să facă viața „mai ușoară” tuturor celor care au de plătit diferite servicii de care beneficiază, prin intermediul unor terminale de plată accesibile, securizate și rapide, potrivit selfpay.ro.

Credit foto: SelfPay