Grupul se concentrează pe aplicarea pilonilor strategici, cu rezultatele bune așa cum se reflectă în prima parte a anului, și pune accent pe adăugarea de noi servicii, extinderea geografică pentru domeniile de activitate, precum și pe consolidarea contribuției soluțiilor de transformare digitală în cifra de afaceri.

Astfel, în prima jumătate a anului 2022, vânzările grupului au crescut cu 13,1 milioane euro (+37,7%) și au ajuns la 47,8 milioane euro, față de 34,7 milioane euro în prima jumătate a anului 2021.

Creșterea semnificativă a cifrei de afaceri se datorează unul cumul de factori. Mai întâi, datorită lansării și implementării proiectului privind desfășurarea celor șase evenimente electorale din Kenya. Grupul s-a angajat să producă și să livreze toate materialele electorale necesare pentru alegerile din Kenya din luna august, iar valoarea livrată, până în luna iunie, a fost de 3,4 milioane euro, restul proiectului fiind finalizat în iulie.

Apoi, creșterea cu 3,2 milioane euro a vânzărilor în sectorul de tipar digital și al serviciilor poștale a fost rezultată din atragerea de noi clienți și creșterea volumului de livrare, precum și din creșterea prețurilor de vânzare comparativ cu anul trecut, că urmare a creșterii costurilor serviciilor. De asemenea, au contat și mărirea numărului de carduri de plată bancare solicitate pe piața elenă, ca urmare a reproiectării acestora (+2,1 milioane de euro), cât și creșterea continuă a contribuției soluțiilor de transformare digitală (cu 1,2 milioane de euro), prin atragerea de noi clienți și diversificarea soluțiilor oferite atât pe piața din Grecia, cât și pe cea din România.

Ca urmare a creșterii cifrei de afaceri, principalele cifre de profitabilitate ale Inform Group sunt:

  • 9,3 milioane de euro profitul brut al Grupului comparativ cu 5,9 milioane euro în primul semestru 2021, cu un plus de 3,3 milioane euro (+55,8%), iar marja brută s-a îmbunătățit cu 2,3 puncte, de la 17,1% la 19,4%. Proiectul kenyan privind producerea materialului electoral are o contribuție semnificativă la îmbunătățirea profitului brut. În același timp, grupul a reușit să absoarbă creșterea semnificativă a prețurilor materiilor prime, a energiei și costurile de transport, fără a pierde la nivelul profitului brut.
  • Profitul ajustat înainte de dobânzi, impozite, depreciere și amortizare (EBITDA ajustat) al Grupului a ajuns la șase milioane euro față de 3,2 milioane în semestrul corespunzător din 2021, în creștere cu 2,8 milioane euro (+84,9%), ca urmare a creșterii semnificative a cifrei de afaceri și a îmbunătățirii profitului brut.
  • Câștigurile înainte de dobânzi și impozite (EBIT) ale Grupului, au ajuns la 3,7 milioane euro, comparativ cu un milion euro în jumătatea corespunzătoare a anului 2021 (+2,7 milioane euro), iar câștigurile înainte de impozitare (EBT) au ajuns la trei milioane euro în creștere cu 2,7 milioane euro, față de 0,3 milioane euro corespunzător în primul semestru al 2021. Câștigurile după impozitare (EAT) ale Grupului au ajuns la 2,2 milioane euro, comparativ cu 0,1 milioane în aceeași perioadă a anului trecut (+ 2,1 milioane euro).

Pe piața din România, vânzările au ajuns la 26,7 milioane euro, comparativ cu 21 de milioane raportate în prima jumătate a 2021, înregistrând o creștere de 5,7 milioane euro (+21,3%).

Grupul și-a dovedit capacitatea de a se adapta rapid la condițiile schimbătoare și imprevizibile ale pieței europene în care operează, depășește provocările și, în același timp, vede beneficiile tranziției mai rapide a companiilor la transformarea digitală. Inform are o expertiză dovedită în implementarea proiectelor de investiții care urmează să fie anunțate în cadrul pachetului de redresare economică a Uniunii Europene, Next Generation EU (NGEU), care se preconizează că va finanța punerea în aplicare a unor importante reforme structurale.

Foto: Dreamstime