Brokerul de credite AVBS Credit a terminat 2022 cu o cifră de afaceri de 1,4 milioane de euro şi cu un volum de credite intermediate de aproape 73 de milioane de euro.

Brokerii AVBS Credit au posibilitatea de a oferi credite pentru o plagjă largă de clienți, având în vedere că produsele de creditare disponibile vin de la cele 35 de bănci și IFN-uri partenere.

Ce credite au mers în 2022?

Din volumul total de credite intermediate anul trecut de AVBS Credit, 81% au fost credite ipotecare, 10% credite de nevoi personale, 6% credite Noua Casă și 3% alte tipuri de credite (în special credite pentru persoane juridice și carduri de credite).

Față de 2021, compania a înregistrat o creștere de peste 12% în privința volumului intermediat de credite ipotecare, în vreme ce volumul de credite Noua Casă a scăzut cu aproape 36% în 2022 față de anul precedent.

Astfel, se poate constata că în contextul majorării IRCC, în 2022, oamenii au ales creditele ipotecare cu dobânzi fixe în detrimentul creditelor Noua Casă cu dobânzi variabile.

Demn de menționat este faptul că din cele 59 de milioane de euro intermediate sub forma creditelor ipotecare, 60% din volum au fost credite ipotecare de refinanțare.

Un număr mare de debitori și-au refinanțat anul trecut creditele Prima Casă legate de ROBOR și creditele Noua Casă legate de IRCC în credite ipotecare cu dobânzi fixe pe 3-5-8 sau 10 ani, ulterior dobânzile acestor credite devenind variabile până la finalul rambursării, fiind formate de marjele băncilor + IRCC. 

În privința creditelor pentru persoane juridice, în 2022 compania și-a majorat vânzările cu 50% față de anul precedent.

Planurile AVBS Credit pentru 2023

Brokerul îşi propune să intermedieze un volum total de credite cu cel puțin 35% mai mare decât în 2022 și să își extindă rețeaua de francize în cele mai mari orașe din țara noastră. Principalele orașe vizate pentru extinderea francizei AVBS sunt București, Brașov, Cluj, Oradea, Sibiu, Timișoara.

Până la sfârșitul lunii martie 2023, specialiștii din domeniu financiar-bancar cu o experiență de cel puțin 2 ani primesc franciza AVBS Credit la jumătate de preț.

Reţeaua AVBS Credit este formată din 45 de francize, în peste 20 de orașe din România, iar brokerii de credite din rețea intermediază greatuit toate tipurile de credite, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice. AVBS Credit este membră A.R.B.C. (Asociația Română a Brokerilor de Credite).

De-a lungul celor 15 ani de activitate, AVBS Credit a intermediat aproximativ 18.000 credite, în sumă totală de peste 450 milioane de euro.

Foto: Photo by Monstera - Pexels