A treia ediție a raportului „Central and Eastern European startups", realizat de Google for Startups, Dealroom.co, Atomico și Credo Ventures, ne arată că zona este una dintre regiunile cu cea mai rapidă creștere când vorbim despre valoarea industriei de startup-uri. Mai mult, 2021 și 2022, au fost cei mai buni ani pentru unicornii din CEE, numărul companiilor care au ajuns să fie evaluate la peste un miliard de euro dublându-se față de decembrie 2020.

Rezistență, eficiență și inovare sunt cele trei direcții mari care definesc zona startup-urilor din regiunea CEE. Raportul de anul acesta ne arată că CEE este una dintre regiunile cu cea mai rapidă creștere în finanțarea VC din Europa, cu o creștere de 7,6 puncte din 2017 până acum.

Aici, Croația, Lituania și Ucraina au avut cea mai mare creștere a valorii ecosistemului din 2017 până în prezent, România fiind pe locul al cincilea, cu o creștere de 6,8 puncte, ajungând de la o valoare estimată de 1.2 miliarde în 2017 la 8.1 miliarde euro.

Raportul prezintă că 2021 și 2022 au fost anii unicornilor, cu un număr de startup-uri evaluate la peste 1 miliard de euro dublu față de decembrie 2020.

Care sunt unicornii noi din CEE din 2022?

  • AirSlate (Ucraina) – Industrie: SaaS/Legal
  • Rimac Automobili (Croația) – Industrie: transport
  • Nord Security (Lituania) – Industrie: securitate
  • Glia (Estonia) – Industrie: Marketing
  • Payhawk (Bulgaria) – Industrie: Fintech
  • Productboard (Cehia) – Industrie: Enterprise Software
  • Veriff (Estonia) – Industrie: Fintech
  • Unstoppable Domains (Ucraina) – Industrie: Hosting/Web3

România, momentan, numără un unicorn public, UiPath, urmat de doi unicorni privați, eMAG și Elrond, iar companiile care sunt trecute la Future Unicorns sunt Bitdefender, FintechOS și MaintainX.

Raportul ne arată și care sunt acele startup-uri catalogate la Rising Stars, companii evaluate la peste 200 de milioane de euro. Aici, din plan local, se încadrează următorii: Druid, Bunnyshell, Flowx AI, Frisbo, Soleadify, Machinations, Neurolabs, Sessions, Tokinomo.

CITEȘTE ȘI: Boomul comerțului electronic încetinește

Ce fac startup-urile când cresc? Se mută din țara în care s-au fondat. Mai exact, raportul ne indică un total de 17% startupuri din CEE care au primit peste un milion de euro finanațare și care s-au mutat. Destinațiile favorite: coasta de Est și de Vest a Americii și Londra. Din România, 65% dintre startup-urile care sunt în faza de scalare pleacă în alte țări. Dintre startup-urile mutate, UiPath este unicornul din România care are 30% din echipă angajați români.

Dacă lucrurile par promițătoare în termeni de dezvoltare și viitori unicorni, raportul oferă o imagine mai clară asupra investițiilor proprii versus investiții VC. Mai exact, boostrapping sau altfel spus ”venitul cu bani de-acasă”, joacă un rol important în succesul startup-urilor, și aproape un sfert din unicornii din CEE nu au și finanțarea unor VC.

În CEE, Estonia, Cehia, Croația și Polonia însumează 70% din totalul finanțărilor VC în 2022. România este pe locul al cincilea, cu o valoare totală de 304 milioane de euro proveniți din finanțările fondurilor de capital.

Raportul complet e disponibil aici.